Soluții GIS

Firma noastră are o bogată experienţă în dezvoltarea soluţiilor GIS, abordând diferite tipuri de aplicaţii. Implementam de asemenea si o aplicatie numita SIPEX – independentă, care permite vizualizarea şi editarea datelor care nu sunt obiecte GIS. Printre partenerii noştri se numără Romtelecom şi PETROM. Serviciile pe care le oferim includ pe lînga implementarea propriu-zisa: georeferenţiere de hărţi, digitizare hărţi, dezvoltare de aplicaţii în domeniul civil, edilitar, transporturi samd.

Insa intrucat aceste tipuri de servicii si aplicatii sunt de nişă, cu un nivel de penetrare de obicei rezervat companiilor mari/internationale şi guvernamentale va oferim mai jos doua dintre cele mai bune exemple.

Studii de caz:

1. SIP Sistem Informatic de Paşaportizare pentru ROMTELECOM – D.Tc. Bihor. Implementarea reţelelor de telecomunicaţii s-a realizat pe hărţi digitale rezultate prin vectorizarea hărţilor existente sau pe hărţi rezultate din măsurători topografice. Cantităţile de cablu utilizate într-o reţea rezultă din însumarea lungimilor de cablu dintre două puncte (joncţiuni, tronsoane de canalizaţie), deci eroarea depinde de precizia hărţilor utilizate.

Pe lângă uneltele de care dispune mediul GIS, s-a dezvoltat o aplicaţie specifică reţelelor de telecomunicaţii care asigură încărcarea corectă a datelor şi permite validarea finală a reţelei de telecomunicaţii. Validarea datelor dintr-o reţea se realizează prin parcurgerea fiecărui grup de la centrală la cutiile terminale şi semnalarea întreruperilor care apar pe traseu.

2. Cadastrul petrolier pentru PETROM sucursala PETROM SUPLAC

Lucrarea s-a executat din datele culese din teren în urma unor măsurători topografice în trei judeţe învecinate : Bihor, Satu Mare şi Sălaj. În prima etapă a lucrării s-a eleborat documentaţia de obţinere a titlurilor de proprietate conform H.G. 834/1991. A doua etapă a lucrării a fost înscrierea bunurilor imobile în Publicitatea imobiliară. În această etapă s-au vectorizat vechile hărţi cadastrale şi s-au intersectat cu măsurătorile topografice actuale pentru a identifica eventualii proprietari înscrişi în Cărţile funciare. A treia etapă a constat în întocmirea cadastrului petrolier. Aplicaţia evidenţiază cadastrul extractiv : terenuri, construcţii şi instalaţii, prin reprezentări grafice şi cartea petrolieră : regimul juridic al suprafeţelor prin baza de date ataşată.